Îi scriam zilele trecute unei prietene bune cum îmi petrec eu zilele pe aici. Aşteptând.

De când am ajuns în patria lui Chopin, nu fac altceva decât să aştept să ajung acasă. Am început aşteptarea la gara, când am ajuns pe peronul gol, unde nu mă aştepta nimeni, într-o ţară străină, fără credit pe mobil. Am aşteptat apoi să mă mut din primul apartament în care am fost găzduite.

Când mutarea s-a petrecut, am aşteptat cu nerăbdare să facem curăţenie şi reparaţiile necesare. Apoi am aşteptat să înceapă şcoala. După asta, am aşteptat să merg la prietena mea, Perla, la Cracovia, apoi să vină vacanţa, apoi să-mi cumpăr mănuşi tricotate şi geacă cu blăniţă. Acum că am mănuşi tricotate şi geacă cu blăniţă detaşabilă, aştept Crăciunul. Cu disperare.

Şi îi spuneam Perlei, că datorită unui mail de la ea, parcă m-am luminat. Mi-a răspuns atât: „ne proiectam in alte timpuri, si neglijam lucrurile ce ni se ofera zi de zi..asa cum vin ele: marunte, naturale..”. Şi am înţeles că ceea ce fac eu cu aşteptarea mea îndârjită, jigneşte ordinea lucrurilor şi frumuseţea prezentului.

În momentul actual trăiesc o perpetuă vacanţă. Am un curs de o oră jumătate pe zi şi singurele mele teme sunt să citesc pentru antropologie (ceea ce-mi face enormă plăcere), să fac proiecte la fotografie (cu maximă libertate) şi să învăţ lucruri banale, gen denumirea fructelor şi legumelor la Basic Polish. În rest, pot să mă plimb oriunde, pot să dorm oricât, pot să merg la sute de petreceri şi pot să călătoresc cu tramvaiul răsunând de voci, fără să-i înţeleg pe ceilalţi, şi fără să mă încarc cu problemele lor.

E ca şi cum m-aş fi întors la grădiniţă, doar că sunt mai puţin inocentă şi fericită ca atunci. Şi atunci ce Dumnezeu aştept? Întoarcerea într-un amfiteatru aglomerat? Într-un trafic obositor şi plin de grosolănie? În magazine în care vânzătoarele îţi dau senzaţia că îţi fac o favoare servindu-te? Întoarcerea la trezitul la 7am şi la culcatul la 2am? Întoarcerea la cursuri plictisitoare şi la colegi bârfitori? La „Jeg” şi la cerşetorimea de pe străzi?

Nu, mersi!