În timp ce ţările anglofone sărbătoresc Halloween-ul, Polonia sărbătoreşte Ziua Tuturor Sfinţilor şi Ziua Tuturor Sufletelor, pe 1 şi 2 noiembrie. Cu alte cuvinte, 90% din populaţia ţării (adică partea catolică) petrece aceste două zile vizitând mormintele rudelor.

Ca să înţelegeţi mai bine amploarea acestui fenomen, unic în lume, (poate cu excepţia Mexicului, unde au loc procesiuni asemănătoare) o să vă spun ce înseamnă 1 şi 2 noiembrie pentru cetăţeanul obişnuit din Varşovia (ah, ce-mi place să mă laud cu apelativul ăsta!). În primul rând, municipalitatea se pregăteşte din timp şi adaugă câteva autobuze şi tramvaie noi, care fac traseul celor mai mari cimitire din oraş. Bineînţeles că pe mine nu m-a anunţat nimeni aşa că m-am tot holbat la tramvaiul apărut peste noapte (la propriu!) în staţia de pe strada mea. De altfel, zilele astea se petrec cele mai multe accidente, deoarece un număr foarte mare de şoferi părăsesc oraşul, pentru a vizita cimitirele din localităţile natale.

Dar există şi veşti bune, în special pentru good old commerce. Începând cu Carrefour-ul, şi terminând cu toate chioşcurile, se vând ca pâinea caldă lampioane de diferite mărimi, forme şi culori. Am de gând să achiziţionez şi eu unul, pentru că arată foarte fain, şi aruncă o lumină plăcută şi cozy. În plus, florile se vând şi ele la orice colţ de stradă. Mai nou, am observat că hiper-marketurile au plasat strategic câte o găleată plină cu flori lângă gumele de mestecat, la casele de marcat. Subtilul mesaj ar fi următorul: „Ţi-ai luat tu ciocănele de pui şi suc de portocale 100%, dar lu’ bunica care doarme Sub Pământ SRL ce-i duci?”. Aşa că varşovianul nostru, spăşit şi cu musca pe căciulă, se mai caută în buzunar şi de un buchet de flori, sau de un ghiveci, după caz. Sabotajul ăsta sentimental ţine atât de bine, că m-am trezit şi eu ieri că vreau să iau un buchet pentru bunica. Noroc că mi-am amintit la timp că a mea trăieşte!

În rest, scapă cine poate de scout-şii care s-au plantat la intrările în cimitire. Puştii vând nişte bomboane speciale roz sau albe, numite „pandka skorda” („Pielea Domnului”, ştiu că sună sinistru), considerate o trufanda în Varşovia antebelică. Varianta în care scăpaţi ieftin e să achiziţionaţi direct bomboanele (care costă 1,5 zloţi). La antrenamentul pe care îl au copiii ăştia (atât la rezistenţă, cât şi la viteză) oricum nu aveţi multe alternative.

Mâine noapte o să merg împreună cu câţiva colegi polonezi la Brodno (cel mai mare cimitir din Europa!) şi la Powazki, cel mai frumos ( bineînţeles în sensul morbid) şi mai celebru cimitir polonez. Acesta din urmă, de mărimea Vaticanului, adăposteşte somnul veşnic a numeroşi scriitori, compozitori, generali, politicieni, actori şi cântăreţi polonezi. Mi s-a promis că imaginea cimitirului, deasupra căruia se ridică ca o aureolă lumina miilor de candele şi lumânări aprinse, e unică. Nu o să închei spunând că sper să-mi placă, pentru că o să mă acuzaţi de lipsa sentimentului de sacralitate. Da’ sper să-mi placă!