Daca un om de vanzari doarme si zambeste prin somn, puteti fi siguri ca ma viseaza pe mine. 🙂 Pentru ca, fara false modestii, eu sunt clientul de vis pe care si-l doreste orice marketer. Cadoul  despre care ii scrie lui Mos Craciun, cererea pe care i-o face pestisorului de aur, dorinta pe care si-o pune cand vede o stea cazatoare etc. You get the point.
Folosesc aceeasi marca de sapun de peste 10 ani, mananc la micul dejun acelasi tip de branza de vreo 12 ani,  ma dau cu aceeasi crema de fata pe care o foloseam si in liceu, imi cumpar rochiile de la acelasi magazin. Odata ce un brand mi-a cucerit increderea, nu numai ca se poate asigura de afectiunea si fidelitatea mea, dar si de faptul ca ii devin cel mai convingator ambasador.
Pe de alta parte, insa, odata ce brandul respectiv mi-a tradat increderea si a intrat pe lista neagra, nu prea exista cale de intoarcere. De obicei acord o a doua si o a treia sansa, dar odata ce mi-am intors spatele de la el ma urmeaza si prietenii si cunoscutii. Avantaje si dezavantajele de a ma avea client: nu vin singura, dar nici nu plec singura. 🙂

Un alt exemplu. Pana acum un an am stat la intersectia Turda cu 1 Mai. Cumparaturile saptamanale mi le faceam, fireste, de la Mega Image-ul care era la 3 minute de blocul meu. Din toamna m-am mutat la Romana, dar, suprizator, cumparaturile mi le fac la acelasi Mega Image, chiar daca acum sunt 6 statii de autobuz intre noi. Rautaciosii ar putea spune ca motivul e Flavius. Din pacate, insa, Flavius nu mai lucreaza acolo. 😛

De ce continui sa merg acolo, totusi? Pentru experienta de brand, pentru produse, pentru ca, de-a lungul celor patru ani cat le-am fost client, de fiecare data cand am semnalat o lipsa s-au grabit sa o rezolve (au o cutie de sugestii si reclamatii pe care eu, una, stiu ca o umpleam lunar :)) ).
Ei bine, azi, inainte de vizita saptamanala la Mega, m-am oprit la Piata 1 Mai, unde, de asemenea, pana acum un an eram o aparitie regulata. M-am dus la masa unei tanti de la care luam salata in fiecare primvara si vara timp de 4 ani. In mod cert nu m-am asteptat la reactia ei:
– Extraordinar! Dumnevoastra sunteti!
Am inceput sa rad:
– Nu stiu sigur daca sunt eu, sper ca da.
– Pai sigur ca da, ati luat salata de la mine atata timp!
– Da, pai stiti, m-am mutat in alta parte si mi-e mai greu sa vin pe-aici, am inceput eu sa ma scuz.
– M-am gandit eu ca s-a intamplat ceva cand nu v-am mai vazut. Stiti de cand n-ati mai venit pe la mine?
– De un an?
– Fix de un an. Din iunie anul trecut. De unde v-ati luat pana acum salata?
Imi venea sa rad. M-am abtinut insa, pentru ca mi-era draga tanti, cu preocuparea ei.
– N-am avut un loc stabil. Si de la Mega, si de la Angst, uneori de la Carrefour…
– Ei, lasati, bine ca v-ati intors. Doua, da?
– Da, doua.
– Saptamana viitoare aduc si creata, sa stiti. Ca stiu ca va place.
Sa va mai spun de ce voi continua sa iau salata de la tanti cat timp voi locui in Bucuresti?