Mă întrebam când o să fiu şi eu “lepşuită” pe blog, că văd că e de bon-ton acum. Andreea, colega mea de apartament, a fost prima care m-a lepşuit virtual.

Să aleg două cărţi pe care le-aş recomanda întregului glob, sau cât mai multor persoane…

1. Aş fi spus fără să respir “De veghe în lanul de secară” a lui Salinger, pentru că rar am citit o carte scrisă cu atâta gingăşie sufletească, şi pentru că, la 15 ani, când am citit-o prima oară, mă identificam perfect cu revoltatul Holden Caulfield şi cu celebrul său “moaş-ta pe gheaţă”. Şi întrebarea “Ce se întâmplă cu raţele (din Central Park) când vine iarna?” mi se pare lait-motivul inocentei.

Totuşi, pentru că trăim într-o epocă în care adolescenţii “gustă” alt gen de literatură, recomand cu cea mai mare căldură “Ţap ispititor” al lui D.B.C. Pierre. Cartea vorbeşte depre masacrul de la liceul Colombine, America de plastic, sex, consumerism facil şi imaginează o lume în care americanii de rând aleg, printr-un sistem tip “tele voting”, care condamant la moarte va fi următorul sacrificat, în funcţie de cât de antipatic se face în show-ul tip BB organizat în închisoare. Pe puşti îl cheamă Gregory Little, şi are acelaşi umor şi naivitate ca şi personajul salingerian. Şi un limbaj tipic Americii secolului XXI. Brutal, dar totuşi candid.

2. Pe locul doi o să stea musai “Pendulul lui Foucault” al lui Umberto Eco. Pentru că am citit cartea asta de două ori, şi o să o mai citesc de vreo 3 ori, fără să-i percep toate sensurile. Pentru că am “pierdut” ore întregi traducând din latină moto-urile care mă fascinau, tocmai prin inaccesibilitatea lor. Pentru că atunci când vorbeşte despre templieri şi societăţi secrete, Eco te vrăjeşte, şi te face să te agăţi disperat de istorie, pentru a-ţi demonstra ţie însuţi că omul scrie doar ficţiune. Pentru că după ce o citeşti, Daniel Brown te amuză. Cel mult.

Dau şi eu nobila misiune culturală mai departe lui dude, fair_circle, smilla şi andru ( de la care aştept o super-mega recenzie for friends only, bien sur).