Am ramas cu gustul dulce-amarui pe care mi-l lasa fiecare post al lui Andru. Si inca meditez la intrebarea din final: „Pe voi ce va inspira?”. Andru a enumerat oameni, locuri neatinse, obiecte familiare si tabieturi care dau iluzia controlului asupra vietii. Eu as face o lista kilometrica de persoane. Dar pentru ca azi e Sf. Andrei, ma voi limita la Andreele si Andreii in care imi gasesc inspiratia cotidiana.

La multi ani, Andru!

La tine ma gandesc ori de cate ori simt nevoia sa-mi validez eul. Odata m-ai facut „unul din oamenii mei preferati din lume” si asta m-a incarcat cu o stare de bine enorma. Asa ca, ori de cate ori mi se pare ca gafez sau fac enormitati, imi ramane asigurarea ca (cel putin pentru un om) eu continui sa fiu „inozza”.

La multi ani, Perla!

Esti singurul om pe care il cunosc si care pare mereu egal cu sine insusi, desi uneori „fierbe” in interior. La tine ma gandesc atunci cand toti se streseaza si se agita stupid in jurul meu. Te vad cum iti rimelezi cu grija genele, sau cum, cu ochii semi-inchisi si o cana de ceai in mana fredonezi versuri neintelese din Sigur Ros. Viata e frumoasa cand sunt cu tine pentru ca nu mai vad rat race-ul, meschinaria sau frica de schimbare. Vorba Adei Milea, „vad numai oile”.

La multi ani, Andreea!

Putini sunt oamenii care iti ies in cale pentru un scurt interval de timp, dar care reusesc sa-ti schimbe unghiul din care privesti spectacolul lumii. De la tine am invatat ca cel mai greu lucru pe care poti sa-l faci e sa nu-i judeci pe ceilalti, oricat de tentant ar fi. Si la tine ma gandesc acum cand, in sfarsit, ma simt bine in pielea mea.

La multi ani, Andrei!

Ultimul, dar in nici un caz cel din urma. La tine ma intorc atunci cand mi se face sete de curat, de incredere in oameni, foame de sentimente bune si de cunoastere, cand ma tenteaza „absolutul”. Pentru mine ai fost si vei ramane mereu, ceea ce Camil Petrescu denumea prin sintagma „suflete tari”.