Ieri, când zeci de mii de români au condus Regele pe ultimul drum, eu mi-am împărțit ziua între 3 spitale (sunt ok, cineva drag a avut un necaz). Ajunsă seara acasă, am urmărit cu un nod în gât transmisiunile TV și mesajele postate pe Facebook. În articolul de azi le-am strâns pe cele care m-au mișcat cel mai mult.

***

Ieri dimineață, la ora 11, eram la Spitalul Clinic de Urgență Chirurgie Plastică Reparatorie și Arsuri. La televizorul din sala de așteptare de la urgențe rulau imagini cu procesiunea funerară a Regelui Mihai. Mă gândeam că mi-ar fi plăcut să fiu și eu acolo în mulțime, dar… life happens.

La un moment dat, cu gândurile aiurea și cu televizorul deschis pe fundal, mi s-a părut că văd pe un perete o diplomă pe care scria „Mihai I”. „Îmi joacă feste subconștientul”, mi-am zis și m-am apropiat, știindu-mă mioapă și bănuind că acolo scrie, probabil, orice altceva.

Iată ce scria, de fapt:

„Mihai I
Prin grația lui Dumnezeu și voința națională
Rege al României
Dorind a răsplăti meritele echipei medicale din toate specialitățile din cadrul Spitalului Clinic de Urgență Chirurgie Plastică Reparatorie și Arsuri pentru competența și generozitatea cu care a răspuns dezastrului uman din clubul Colectiv. Pentru simțul datoriei față de cetățean și compasiune pentru cei răniți. (…)
Noi conferim Crucea Casei Regale a României”

Jos era semnătura Regelui și data, 17 decembrie 2015.

M-a emoționat peste poate acest moment, în care am regăsit o urmă a Regelui în ultimul loc în care m-aș fi așteptat să fie.

Despre asta mi-ar plăcea să fie vorba azi și în zilele viitoare în România: despre a regăsi în noi resurse de demnitate, respect, modestie și decență (câteva dintre atributele ultimului nostru Rege) chiar dacă nu mai credem că este posibil.

Am strâns, mai jos, cele mai emoționante imagini și mesaje pe care le-am văzut aseară, când am ajuns acasă. Unele s-ar putea să vă întristeze, dar majoritatea o să vă dea de gândit sau, mai important, o să vă dea speranță.

***

„Dragă Rege Mihai. N-am apucat să te cunosc pentru că am doar şapte ani. Dar am auzit despre tine că ai fost un om curajos, puternic şi înțelept. Când voi fi mare, mi-aş dori să fiu ca tine.” (sursă foto: Selma Iusuf)

***

Frumos mi-a spus mama ieri,
“Draga mea, imi pare rau, alt rege nu am pentru tine.” (Medine Pop)

***

”O fetiță curăță și aprinde, una câte una, lumânările de la Palatul Regal. Așa arată speranța.” (Cristina Foarfă)

***

„Elegie” – piesă compusă de Regele Mihai pentru Regina Ana. Am avut un rege pilot de avion, mareşal de armată, pianist, sensibil, îndrăgostit toată viaţa de soţia sa. Un erou. Un personaj extraordinar de romantic. Marile lui iubiri au fost Regina Ana şi ţara sa România. Şi mai ales un mare caracter.

Suntem fiii risipitori, care şi-au descoperit părintele atât de târziu.” (Andrei Dirlau)

***

”România Regelui a fost și este aici. Într-o zi va renaște. 🙏🇷🇴

1992 – Piața Universității
2017 – Calea Victoriei (foto – Razvan Leucea)” – Andreea Diana Tănăsescu

***

”Las aici această imagine: Regele Mihai la microfon, în casa din exil, înregistrat de Regina Ana, citind primul mesaj către români în decembrie 89, după evenimentele de la Timişoara: „Sunt cu gândul şi cu sufletul alături de voi. Sunt, ca şi voi, îngrijorat când aflu cruzimea cu care reacţionează cei de la Putere atunci când cereţi doar drepturile cele mai elementare şi totodată am şi aveţi mari speranţe fiindcă luaţi cuvântul, manifestând. Fiindcă nu vă mai temeţi, fiindcă prin însăşi sălbăticia represiunii întelegeţi şi întelegem cu toţii că le e frică de voi celor de la Putere. Manifestaţi paşnic cu lozinci care să le spuie care vă sunt năziuinţele. Armele nu pot zdrobi sufletele, nu pot nimici idealurile. Nu îi provocaţi, fiţi paşnici, dar demni. Cu Dumnezeu înainte!” Şi încă un gând pe care îl voi lua ca jurnalist cu mine mereu: Democraţia nu e un sistem de guvernare, ci un mod de a trăi” Rămas bun, Majestate!” (Liana Alexandru)

***

”știi de ce iubim ziua asta? știi de ce te urmărim? pentru că iubim sufletul acestei țări, sufletul nostru într-unit care, precum al tău, a fost nimicit, prigonit, terfelit, izgonit, amuțit. și cu toate astea, a rămas în lumină. credința și zâmbetul nostru, al tuturor, nu au putut și nu vor putea să piară.

să fim regii propriei noastre vieți – asta am putea face noi de mâine încolo.” (Raluca Andreescu)

***

”În cele cîteva secunde petrecute în fața catafalcului Regelui Mihai am înțeles ce anume a produs acest ritual pentru care am așteptat toți la coadă.

Coada se oprea la cîțiva metri de ușile Sălii Tronului, în interior deja, în dreptul ultimei vitrine cu decorații. De acolo, fiecare înainta cei doi, trei metri pînă în fața catafalcului. Nu se defila cu pas încet pe lîngă catafalc, în șir nesfîrșit și anonim, ca pe lîngă o exponată de muzeu. Făceai cîțiva pași, căpătai brusc, rupt de mulțime, conturul propriei persoane și rămîneai singur cu Regele. În mijlocul acelei singurătăți redeveneai o persoană deplină. Fiecare a avut dreptul la momentul lui personal, neatins, pentru a-și lua rămas-bun de la Rege. În felul ăsta, conștient sau nu, se producea o restaurare a persoanei, a invidului unic și irepetabil în opoziție cu masa gregară, cu mulțimea indistinctă. În acele cîteva secunde omul își recîștiga demnitatea.

Este exact ce a distrus comunismul, este exact ce ar fi putut repara în noi monarhia.” (Bogdan Budeș)

***

”Povestea a fost frumoasa.
Actorul a plecat acum. Si publicul.
Scena a ramas goala.
Dar publicul are sansa sa se faca popor.” (Tudor Dăescu)

***

”E in ceremonia aceasta regala de inmormantare atat de multa rigoare, cumulata cu decenta, respect si disciplina care ne dau inca o data o masura ce ar fi putut (si mai poate fi Romania) daca ne-am alege mai bine valorile.

E o ceremonie facuta cu tihna (cu spatii mari pentru ca oamenii sa-si ia ragazul cinstirii si rememorarilor) si cu efort personal smerit (sa mergi pe jos o jumatate de Bucuresti, in urma Tatalui Tau), cu demnitate si lacrimi continute, si e o lectie pe care oamenii de pe strada o simt fara sa fie vorba sa le-o explice cineva. Uitati-va la decenta celor din strada in acest moment.

Pentru ca oamenii oglindesc ceea ce primesc.

Ar trebui sa ne promitem noi cu noi, fiecare individual in fata propriei persoane, ca vom alege sa ne reprezinte si sa ne fie exemplu oameni cu decenta, cu bun simt, cu educatie, smerenie si demnitate. Si sa ne tinem de promisiune, fiecare, de astazi.” (Cristina Bazavan)

***

”Concluzia.” (Vlad Petreanu)

***

”Regele și crucea lui, pe drum. Pe drumul. Crucea lui mare, crucea lui grea. Și când vei ajunge la capătul drumului, când te vei adăuga strămoșilor, Majestate, când te vei adăuga pământului țării, Majestate, crucea care îți stă acum deasupra o să-ți stea curând alături. Și gata, Majestate, ea nu va mai fi grea, va fi doar sprijin de-acum. Majestății Tale și nouă, amin.” (Ana Barton)

***

”Aceasta a fost mereu fotografia mea preferată cu Regele, cea care mi se pare că i-a surprins cel mai bine sensibilitatea, dar și forța tăcută pe care mereu a avut-o. Însă ea surprinde cel mai bine și ceea ce i-a marcat mereu viața – exilul, al său și al mamei sale; acest etern du-te-vino dintr-o țară și o familie care acum avea nevoie de el și peste ceva timp era gata să-l înlăture iar și iar. Cu toate acestea, el a revenit mereu, într-o formă sau alta, iar pentru mine dovadă mai mare de patriotism nu poate să existe.” (Laura Racz)

***

”Am tot trecut pe langa Palatul Regal zilele astea si am plans…. La inceput nu am inteles de ce. Era o surpriza pentru mine faptul ca simt atata tristete fata de moartea unui conducator al Romaniei 🙂 Da, mi-am dorit in locul Tovarasului Ion Iliescu, in ’89, sa vina Regele Mihai, dar de aici pana la a plange e cale lunga…

Am citit si recitit file de istorie zilele astea, apoi am inteles:

Odata cu moartea Regelui Mihai am regasitt in mine o IDENTITATE. O identitate care mi-a fost furata de bolsevici si alte caractere libidinoase. Identitatea unui om mandru si smerit, nu a unui hot si a unui om fara speranta.

Iar asta cred ca e unul dintre cele mai frumoase cadouri pe care putea vreodata un conducator roman sa mi-l faca.

Dumnezeu sa-l odihneasca!” (Edgar Nistor)

***

”Ca nepot al celui care a condus trenul care l-a dus pe Rege in exil, am crescut cu aceasta poveste. Imi amintesc ca spunea cum stătea lumea in frig, pe traseu, in zona barierelor si salutau toate trenurile, deoarece nu stiau care e trenul cu membrii Casei Regale. Bunicul meu l-a vazut o singură dată, in Gara Curtici când Regele a coborât din tren și a sărutat pământul. Odihnește-te in pace, Majestate!” (Lucian Tidorescu)

***

”Io cred că dacă regele Mihai ar fi fost martor la toate dovezile de dragoste și respect pe care le-a primit zilele astea, și-ar fi dorit, plin de bun simț, să poată muri iar și iar, pentru ca România să poată trăi…” (Sorin Psatta)

***

”Ultimul drum al Majestății Sale, Regele Mihai I al României.” (Dragoș Asaftei)

***

”O viață de Rege

S-a născut la Peleș, prin cezariană. Tatăl lui a renunțat la tron pentru amantă. La 6 ani, a devenit Rege. A cerut o felie de tort de ciocolată. Când avea 9 ani, a fost detronat de propriul tată. S-a bucurat. Nu mai mergea unde nu voia să se ducă. Tatăl lui i-a alungat mama. O vedea de două ori pe an. La 19 ani, a devenit din nou Rege, în vreme de război. La 24 de ani, a fost artizanul rupturii de Hitler, pe care îl cunoscuse personal. În ultimele luni de război, a fost decorat de Stalin, cu Ordinul Victoriei, pe care l-au primit doar 17 oameni de pe planetă. La 26 de ani, comuniștii l-au forțat să abdice. A plecat în exil. S-a însurat cu o prințesă catolică. Părinții ei n-au fost la nuntă. Nu i-a lăsat Papa. A avut cinci fiice. A fost pilot de încercare, broker, fermier. La Revoluție, trăia într-o casă închiriată. La 69 de ani, n-a fost lăsat să intre în România. Se ducea la mormintele familiei de la Curtea de Argeș. A fost întors de pe autostradă. La 71 de ani, l-au lăsat să vină acasă de Paște. Un milion de oameni l-a întâmpinat, așa că șmecherii l-au ținut departe încă cinci ani. La 76 de ani, l-au primit. La 80 de ani, Regele României republicane făcea lobby la rudele lui cu sânge albastru să ne primească și pe noi în UE. Ne-au primit. La 87 de ani, șmecherii i-au dat înapoi Castelul Peleș, făcut de Regele Carol I cu banii luați pe un domeniu al familiei sale din Germania. La 90 de ani, Regele a ținut un discurs în Parlament. La 96 de ani, s-a întors pentru totdeauna în țară.” (Adriana Matei)

***

”Regele ne vorbește despre eforturile lui. Despre cum loialitatea lui față de țară a contat pentru ca astăzi să vorbim despre țara noastră așa cum o știm, despre cum a fost dezamăgit crunt și a rămas în momente cruciale singur, despre cum democrația și libertățile nu sunt câștigate pentru totdeauna și cum țara își redobândește cu fiecare generație privilegiul de a continua să existe. Privilegiul! La final, ne spune, tinerilor, că a început timpul României noastre.

Cum va arăta România noastră? Regele nu răspunde la această întrebare. Vorbește despre faptul că, și atunci când rămânem singuri și toată istoria pare că e împotriva noastră, acțiunea și decizia fiecăruia și oricăruia din noi contează! Transmite multă căldură și încredere, însă, fundamental, ne transmite că a început nu perioada succesului nostru, ci perioada responsabilității noastre. Că drumul către mai bine e greu, dureros, presupune riscuri, sacrificii și pierderi. Că în luptele noastre de multe ori vom fi singuri dar că drumul asumării responsabilității, având la baza principii solide, este singurul prin care generația noastră poate să devină capabilă să ducă țara înainte și singurul care merită să fie urmat și trăit. Iar responsabilitatea nu începe de la alții, ci de la fiecare dintre noi, de la oricare dintre noi.

Decizia o luăm fiecare dintre noi astăzi, mâine, în săptămânile următoare și în fiecare zi pentru restul tinereții noastre și apoi și în restul vieții. Să alegem înțelept, pentru că traiul nostru și al copiilor noștri va fi pe măsura alegerilor noastre.

Odihnește-te în pace, Majestate!” (Mihai Dragoș)

***

”Regele Mihai s-a îndrăgostit după ce a văzut într-un reportaj de război din Maroc (1943) câteva secunde cu chipul Principesei Ana de Bourbon Parma, care lucra ca infirmieră pe front. A cerut operatorului să decupeze fotogramele filmului și să le transforme în mici fotografii, pe care le-a păstrat, în mare discreție.

S-au cunoscut în noiembrie 1948, la hotelul Claridge’s din Londra, la o recepţie organizată după nunta Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii cu locotenentul Philip Mountbatten.
Jurnaliştii de la The Telegraph vorbesc despre întâlnirea Regelui cu Ana: „Mihai I a fost fermecat de privirea pătrunzătoare şi de zâmbetul Anei”.

“Cum nu ieşisem de multă vreme din armată, în loc să fac o reverenţă, am luat poziţie de drepţi şi l-am salutat lovind călcâiele ca un soldat!”, povestea Regina într-un interviu pentru TVR.

7 luni mai târziu se căsătoreau, în exil, la Palatul Regal din Atena. Regele Paul a fost singurul monarh dintre familiile domnitoare ale Europei care i-a ajutat să se căsătorească, în contextul în care Vaticanul nu a vrut să accepte mariajul dintre o principesă catolică şi un rege ortodox.

Regele şi Regina sunt iar împreună” (Ioana Ciurlea)

***

”Tristețea unei țări căreia i se fură astăzi viitorul în fața unui om căruia i s-a furat toată viața prezentul.

Hoții. Îi ştiți. Sunt aceiaşi de 70 de ani.” (text: Vlad Mixich, foto Mediafax)

***

”Pe aici a trecut Ultimul Rege al Romaniei.” (Alexandra Tănăsescu)