L-am aşteptat pe rând şi pe Godot, şi pe Moş Nicolae (apropo, Ligia, cutia, ce conţinea cutia???) şi acum aştept show-ul TV de diseară. Nu că m-ar încălzi cu ceva, dar sunt curioasă să văd cum va fi să aplaud la comandă, fără ca măcar să ştiu ce s-a spus.

O colegă de facultate a reuşit şi ea să obţină o invitaţie (boyfriendul ei fiind, printre altele, fiul uneia dintre directoarele facultăţii). M-am întâlnit azi cu ea, şi îmi spunea că are emoţii încă de ieri în legătură cu emisiunea. Ooooookeeey…Înţeleg că pentru polonezi e o ocazie unică în viaţă să fii în publicul emisiunii ăsteia, dar totuşi… Nu ştia, săraca, ce să bluză să poarte, ce bijuterii, şi ce va spune dacă o va întreba Tomek ceva. Ups! Nimeni nu-mi spusese până acum că se şi vorbeşte pe-acolo…

Aşa că, aşteptând să mi se încălzească varza călită cu cabanos, o să repet azi pe cel mai convingător ton posibil: „Przepraszam, ale nie mowie po polsku!”. Asta doar în cazul în care n-o să mă întrebe ce mănânc de obicei la micul-dejun, că am învăţat azi cum să spun că mănânc şuncă bună (asta-i tare cu şunca bună!), cafea, lapte, caşcaval, miere şi pâine.

Ne vedem diseară, aşadar, pe Polsat. Promit să fiu subtilă atunci vă trimit bezele, când vă fac cu ochiul sau când arăt la cameră foile cu „Mamă, eu sunt!” şi cu „Să moară de ciudă ăia care n-au prins bursa Erasmus în Polonia!” :))))