Anul asta am vazut pentru prima data Parisul. Cu catedralele sale gotice, cu Champs-Élysées si Jardin des Tuileries. Tot anul asta am revazut Londra. Cu palatele, muzeele si pub-urile sale grozave. In cateva zile voi vedea o insula cu nisip alb, apa de culoarea topazului si pesti ca in posterele agentiilor de turism.

Si totusi, cel mai frumos lucru pe care l-am vazut in 2012 este o camera cu trei panze albe.

***

Primul lucru pe care il sesizezi cand treci de fasiile grele din plastic, care blocheaza usa, e umiditatea din aer. Odata ce te obisnuiesti sa respiri, ii vezi. Sunt peste tot. Se rotesc in aer, stau pe masa din centrul camerei, pe pereti, chiar si pe podea.

Pasesti delicat, sa nu ii calci, din greseala. O doamna intr-un sacou bleumarin pare ca are exact acest task. Sa-i ridice pe blegutii care s-au asezat pe podea si sa-i puna la loc pe masa sau pe flori. Ii apuca delicat, cu o mana, cum ai ridica o coaja de castravete care ti-a scapat de pe bufet.

Daca nu suferi de motefobie, ai impresia ca esti intr-un vis. Pentru ca tocmai ai pasit intr-o camera plina cu fluturi. Vii, colorati si cat se poate de frumosi.

Instalatia, compusa din 2 camere, se numeste In and Out of Love, este realizata de Damien Hirst si poate fi vazuta la muzeul londonez Tate Modern pana pe 9 septembrie.

In prima camera sunt 3 panze albe, pe care artistul a fixat pupe (sau crisalide), din interiorul carora vor iesi, in scurt timp, fluturii.

Odata nascuti, fluturii incep sa zboare prin incapere, stau pe flori, se hranesc cu fructele asezate in boluri pe masa, beau apa cu zahar, se imperecheaza si depun oua.

Desi li se ofera toate conditiile si sunt protejati (am intrebat-o pe doamna care ii ridica de jos daca s-a intamplat ca cineva sa calce pe unul si mi-a spus ca in 5 luni, de cand e deschisa expozitia, doar un fluture a terminat-o dramatic), frumosele insecte nu traiesc mai mult de 2 saptamani.

Si asa ajung in cea de-a doua parte a instalatiei, o incapere cu 8 panze monocrome, in culori vii, pe suprafata carora sunt lipiti fluturii morti. Din fericire nu am vazut-o, si am ramas cu imaginea fluturilor plutind lenesi in jurul meu.

„Aici vreau sa-mi imprastii cenusa”, i-am spus prietenei mele Andreea, care, datorita job-ului ei, vine deseori in Tate Modern.

Apoi mi-am dat seama ca dupa 2 saptamani as fi maturata impreuna cu fluturii morti si as ajunge, ce ironie, in locul de care m-am ferit in tot acest timp. Out of Love.

***

Nu stiu de ce, instalatia asta mi-a adus aminte de versurile lui Molly Nilsson, o suedeza dupa care sunt innebunita zilele astea:

Baby, sometimes I don’t understand you
But you’re the abstract art in my modern museum.
And baby, sometimes we fall apart
But the ruins of my heart stand like a Coliseum.