Nu sunt fana Dr. House. De fapt, din cate stiu, la noi acasa nimeni nu se da in vant dupa el.
La capitolul seriale cu doctori/spitale eu sunt loiala Grey’s Anatomy (ba chiar m-am uitat si la episodul-musical cu boxele pornite, intr-atat de fana sunt), iar fratele si surorile mele sunt team Scrubs. Mama cred ca se uita la House pana s-a prins ca nu e niciodata lupus. :)))
Cu Hugh Laurie, insa, e alta poveste. Hugh Laurie face parte din categoria aia speciala de barbati sexy care n-au nevoie de tenul de bebelus al lui Bloom, pectoralii lui McConaughey sau zambetul lui Butler ca sa dea palpitatii femeilor. Categorie in care, pentru mine, se inscrie si Alan Rickman. I mean he can tango me in any gas station anytime. 😉 
 
Revenind la Hugh Laurie, insa. Mai jos am alcatuit o foarte modesta lista de motive pentru care e imposibil sa nu-l iubesti.
1. Are un accent francez teribil, dupa cum veti vedea din filmuletul de mai jos. Iar la „Pouf, cinq!” ma face sa izbucnesc, de fiecare data, intr-un ras incontrolabil.

2. E mereu surprinzator. L-ati vazut in Friends? 😀

3. Ca si Hugh Jackman, nu canta deloc rau. Iar cand e vorba de o creatie muzicala originala, puteti fi siguri ca versurile o sa va ramana cateva zile in cap. : )) Eu asa am patit cu Mystery.

4. E la fel de amuzant in scris. I-am citit recent cartea, Traficantul de arme, o parodie a romanului de spionaj, si ma trezeam razand cu pofta aproape la fiecare pagina. E exact cum m-as fi asteptat sa fie un roman scris de el si imi place ca si-a investit personajul principal cu o parte din umorul, carisma si ironia lui.

Un fragment scurt, sa va convingeti:

„M-am intors si m-am uitat la el.
-Sub ce acuzatie?
-Complicitate la crima.
In birou s-a lasat o liniste de mormant. 
-Complicitate? am intrebat eu. 

   Stiti foarte bine ce se intampla cand esti prins in vartejul intamplarilor. In mod normal, cuvintele sunt trimise de la creier spre gura si, intr-un anumit punct al traseului, iti iei o clipa de ragaz ca sa le verifici, sa te asiguri ca-s cele pe care le-ai comandat si ca-s frumos impachetate, dupa care le pui cap la cap si le trimiti inspre cerul gurii si in lumea larga.
   Dar, daca esti prins in vartejul intamplarilor, poti sa dai chix cand vine vorba doar sa faci verificarea asta. 
   O’Neal rostise trei cuvinte: „complicitate la crima”.
   Cuvantul pe care ar fi trebuit sa-l repet pe un ton surprins era „crima”; se prea poate ca un numar mic de indivizi cu probleme psihiatrice sa fi ales cuvantul „la”, dar e limpede ca, dintre cele trei, cuvantul pe care ar fi trebuit sa-l evit cu strasnicie era „complicitate”. 
   Bineinteles ca, daca am fi purtat inca o data acea conversatie, as fi procedat cu totul altfel. Dar nu am mai purtat-o.”

Sper ca v-ati inceput saptamana cu zambetul pe buze si, daca sunt fani printre voi, nu va sfiiti sa ne impartasiti motivele pentru care there ain’t no Hugh like Hugh Laurie. 🙂