Ca să nu-mi reproşaţi că mă plimb numai din chef în chef şi din pub în bar, o să vă mai povestesc şi despre celelalte activităţi (tot extraşcolare) pe care le mai desfăşurăm noi prin Warszawa. Par example, să vă spun câte ceva despre „Oska”, al cărei site îl puteţi accesa aici.

La Oska ne-a dus Victoria, fiica decanului şi „our tutor”. Când i-am propus s-o ajutăm în munca de voluntar pe care o face, ştiam despre Oska doar că e un ONG care apără drepturile femeilor. Oska e situată la ultimul etaj al unei clădiri de avocatură, şi e genul de loc în care ai sta cu dragă inimă în după-amiezile de iarnă. Pentru că ţi se oferă ceai sau cafea fierbinte, după gust. Pentru că e plin de cărţi mişto. Pentru că de la geam se văd doar acoperişurile clădirilor din jur, de ai impresia că eşti undeva sus-sus. Pentru că Martha, tipa care se ocupă de organizaţie e o femeie dintr-o bucată, open-minded şi energică. Pentru că până şi la baie sunt margarete roz-albăstrii în jurul oglinzii. 🙂 Pentru că poţi învăţa mereu de la oamenii pasionaţi.

Chiar dacă a fost înfiinţată doar în 1997, Oska deţine o colecţie impresionantă de cărţi atât în poloneză, cât şi în engleză, referitoare la mişcarea feministă şi drepturile femeilor. Aceasta a fost de altfel şi misiunea noastră, în cele două dăţi când am fost acolo. Să le ajutăm pe Martha şi pe Victoria să reclasifice cărţile în limba engleză, şi să le introducă în baza computerizată. Şi uite aşa am petrecut câteva ore bune citind zeci de pagini despre violenţa împotriva femeii, prostituţie şi traficul de carne vie, pornografie, mişcarea feministă, drepturile femeilor în domeniul reproducerii şi sexului, imaginea femeii în media şi publicitate, discriminarea împotriva femeii în câmpul muncii etc. Am râs de căteva ori de ne-am prăpădit. N-am ştiut niciodată cât de ironico-sarcastice şi evil pot fi autoarele de tratate feministe.

Am găsit -cu stupoare- şi un articol scris de una dintre profesoarele noastre de la FJSC, Daniela Frumuşani, într-o culegere de autoare din Europa centrală şi de est. N-am avut încă ocazia să o cunosc în calitate de profesoară, dar mi-a plăcut claritatea şi cursivitatea expunerii ei despre situaţia femeii în România post-comunistă. Şi m-am întrebat: what were the chances ca, dintre toate locurile din lume, să dau peste un articol scris de ea tocmai într-un dulap al unui pod din strada Piekna? La fel de surprinzător şi amuzant a fost să descoperim o carte în întregime în limba română. Dacă n-am fi fost Andreea şi cu mine, sunt curioasă, cum s-ar fi descurcat cele două poloneze cu clasificarea cărţii? Din păcate era un fel de almanah, slăbuţ rău de tot, genul care vorbeşte despre femei utilizând bancuri cu blonde şi secretare. Deh, nu putem fi toţi perfecţi.

O să mai merg la Oska. Pentru că îmi place canapeaua de lângă ferestră cu pătura mexicană şi ceaiul amărui. Şi îmi place s-o văd pe Martha fluturând entuziasmată steagul lor vişiniu. Şi mă simt bine când mi se spune că sunt de folos. Şi când citesc cărţi de care n-aş fi auzit niciodată. Şi mai ales când văd in the little girls’ room margarete pe oglindă. What more could you wish for? 🙂