De cand am pus piciorul in Milano, o ard ca Elizabeth Gilbert in „Mananca, roaga-te, iubeste”, mai ales in partea cu „mananca”. 😀 
Ma plimb pe bulevardele pietonale strajuite de cladiri renascentiste si, din patiserii, gelaterii si restaurante, aud strigatele de sirena ale muntilor de prajituri, galantarelor pline cu gelato apetisant in cele mai innebunitoare arome si culori si ale platourilor cu ossobuco, paste sau strangolapreti cu sos de unt si parmezan. Sunt un fel de Dr. Doolittle, numai ca in loc sa aud glasul necunvantatoarelor, aud carbohidratii. :)))
Ma veti intelege, asadar, de ce am cazut ieri in pacat cu o farfurie aburinda de lasagna, cu niste grana padano de casa delicioasa (sortiment de branza asemanator cu parmezanul, doar ca mai sarat), cu o portie de torrone (un fel de halvita cu fructe foarte tare), si, bineinteles, cu un gelato demential cu zupa inglese. Yes, Milano gastronomy is treating me very well. 🙂
A, si tot la capitolul descoperiri gstronomice, azi am avut o revelatie. Am aflat ca „tiramisu” nu are accentul pe silaba „mi”, cum il pronuntam noi, ci pe „su”, pentru ca e compus din doua cuvinte: „tirami”, verbul care inseamna „trage-ma” si „su”, adverbul care inseamna „sus”. Traducerea lui este, deci, „trage-ma sus”. Nu-i asa ca-i super simpatic?
In rest, orasul arata de arca aseara ar fi fost Anul Nou. Pentru ca alataieri a fost ultima zi a Carnavalului de la Milano, strazile gem de confetti multicolore care, datorita ploii abundente de ieri, curg peste tot rauri-rauri. De la vagoanele de metrou, la magazinele de lux din Galleria Vittorio Emanuele II, la curtea interioara a Castelului Sforzesco si pana la strazile de la periferie, confetti au fost purtate peste tot de miile de talpi.
Imi vine sa zambesc la orice colt de strada si ma simt de parca intreg orasul ar sarbatori sosirea noastra. :-)