Inainte sa plec in Polonia, imi desenasem, intr-una dintre multele mele agende, un portret ideal al meu. Asa cum vroiam sa ma intorc, fizic vorbind, din „vacanta” de cinci luni. Tin minte ca am stat o seara intreaga cu creionul si radiera din varful lui intre buze, incruntandu-ma si stergand alte si alte linii, desenand alte si alte forme. Intr-un final a iesit ceva grotesc, asemanator cu picturile rupestre. Dar eram multumita.

Fata din desen avea parul nezburlit (spre diferenta de imaginea din oglinda a desenatoarei), ci matasos si neted (ma rog, atat de matasos cat il putea face un creion Adel 1122 HB), niste picioare subtiri, lipsite de solduri curbate (acum realizez ca de fapt nu avea solduri deloc!), un abdomen numai patratele, in fine, un fel de Jessica Alba, doar cu sani mai mici (sunt realista 🙂 ) si cu 4 centimetri mai scunda (ea are 1,74).

Nu are rost sa va spun ca nu m-am intors nicio Jessica Alba de la Varsovia. :)) M-am intors poate mai calma, mai desteapta in ceea ce priveste oamenii, mai zen. Dar nu am lasat niciun kilogram pe care l-am luat cu mine in dulapurile apartamentului din strada Tyskewitcza (of, Doamne, oare cum s-o scrie, de fapt? 🙂 ), iar primul lucru care a iesit din avion, odata cu mine, a fost o claie de par zburlit si fanos.

Luptatoarele nestiute

Am incercat de-a lungul timpului sa imi schimb alimentatia si silueta, iar cand nu reuseam, incercam sa ma pacalesc ca sunt multumita asa cum sunt. E greu sa incerci sa iti schimbi dieta sau stilul de viata, atunci cand toti cei din jurul tau te declara nebuna ca vrei sa slabesti. „Tu, sa slabesti? Te-ai plictisit si n-ai ce face?” sau „Eu nu inteleg de ce te incapatenezi asa. Nu ai, pur si simplu de ce sa slabesti. Arati perfect asa!” sunt replici pe care le aud des. Putini oameni inteleg, insa, ca atunci cand tu nu esti multumit de ceva, chiar daca pare un aspect minor, nu iti gasesti linistea. Si mai putini stiu ca nu obezele sau grasunele sunt cele care lupta cel mai inversunat pentru a-si remodela corpul, ci fetele sau femeile care au un numar infim de kilograme in plus, dar care nu reusesc sa arate asa cum se viseaza.

Si, de fiecare data cand incerc sa ma schimb, sa adopt un alt stil de a manca, de a trai (mai sportiv, mai activ), mi-e frica s-o spun in gura mare. Ma ascund de ceilalti de parca as fi jefuit un fond de pensii. Caut justificari pentru care nu vreau o ditamai felia de tort de caramel, invoc tot felul de alergii sa pot refuza o farfurie de paste, ma prefac ca beau 2 litri de apa pentru ca mi-e suuuuper sete. Hai sa fim seriosi! Bei atata apa daca esti camila, sau daca ai mers prin Gobi 3 zile fara stop, nu daca stai intr-o camera cu aer conditioant si nu misti un deget.

Complexe, cutu, cutu !

Nu stiu daca sunt singura care reactioneaza asa. Nu stiu daca sunt singura care isi propune sa-si schimbe stilul de viata de „maine, nu, de poimanie, ca maine nu am timp, am un interviu la Institut”. Am realizat, insa, ca ma ascund nu de ceilalti, ci de mine. Mi-e frica de un fiasco al incercarii mele. S-atunci, ma prefac ca nu mi-am propus lucrul asta. „Cand, adica, am zis eu cu voce tare ca o sa slabesc? Cand am zis eu ca o sa scap de complexe? Niciodata”. Si daca figura nu tine, o iau data viitoare de la inceput. Tot asa, pe furis, ca un hot de benzina.

Suntem fragili in sperantele noastre, si, uneori, dupa mai multe incercari esuate, acumulam un fond de neincredere. Zilele trecute, ma gandeam: „Uite, e posibil ca, pana in toamna, sa fiu altfel. E posibil sa scap de complexele pe care le car dupa mine cum il duce Paris Hilton pe Tinkerbell.” Si, culmea! Mi-am surprins creierul, parsivul!, razand. Hohotea acolo, in scoarta lui creata, de ideea mea. And then it hit me. Eu radeam de mine! Mie mi se parea intangibila si absurda ideea. Mie!

Asa ca acum va anunt, pe voi, cei 50-60 (si daca mai scriu despre „Ralph si Corina”, 300) de cititori ai mei, ca am inceput, nu un regim, nu o dieta, ci o noua metoda de alimentatie, ca merg la un salon si ca, saptamana viitoare, daca am timp, imi iau fie o bicicleta eliptica, fie un stepper (aici astept sugestii, pentru ca nu stiu care e mai non-boring, sau mai non-susceptibila sa ajunga suport de rufe). Si, da, beau 2 litri de apa pe zi, dar nu de sete. Sper ca la toamna sa va arat rezultatele. Si daca nu se vor vedea, macar mi-am asumat riscul asta.