Iti trebuie o doza destul de mare de nebunie sa fii patriot in Romania de astazi.
Sa fii mandru ca te-ai nascut aici, intr-o tara in care cuvinte precum „decenta” si „corectitudine” sunt nominalizate pentru editia urmatorului dictionar de arhaisme. Si am citit azi cu destula amaraciune si deja-vu texte precum cele ale lui Subiectiv si Mircea.
Cred insa ca, la fel cum fiecare avem un cod genetic unic, tot la fel fiecare avem o Romanie a lui. Iar eu in Romania mea n-am ramas pentru peisajele mirifice, pentru bucataria unica in lume si  in niciun caz pentru beneficiile (fantastice, de altfel) pe care mi le ofera Statul Roman.
Am ramas (asa cum am observat cu surpriza ca a scris si Cristina azi) pentru oameni. Pentru bunica, parintii si fratii mei, pentru cei cativa profesori care mi-au deschis mintea si mi-au bagat niste chestii fantastice in ea, pentru prietenii mei, pe care ii iubesc si ii admir. Pentru oamenii pe care ii intalnesc accidental si care ma uimesc cu omenia lor (sa cititi, va rog, in Tabu de decembrie un articol intitulat – poate putin pompos, dar nu mi-a venit pe moment alta idee – „In slujba binelui” – oamenii aia m-au miscat profund). Pentru alti cativa oameni in fata carora ma inclin pentru ca refuza sa se resemneze si care sapa, fiecare in domeniul lor, transeele in care vor duce viitoarele razboaie impotriva ignorantei si a marlaniei.
Cristina spunea in postul ei ca nu iubeste Romania, ci niste oameni care, din intamplare, s-au nascut aici. Eu nu stiu cat e mana hazardului si cat e predeterminare in faptul ca oamenii aia s-au nascut fix aici, ca au mostenirea genetica, sociala, culturala si politica pe care o au. Da, daca oamenii mei ar fi kenieni, as iubi Kenia; sau daca ar fi filipinezi, probabil n-as visa niciodata sa plec din Filipine. Dar sunt romani. Asa ca eu iubesc Romania asta a mea, formata din ei.
Si iata si cateva lecturi frumoase, pe care vi le-am ales pentru ziua de azi:
„How I learned Romanian in 37 easy steps” – povestea delicioasa a unui american indragostit de Romania. Am ras in hohote la asta, o sa va placa. 🙂
„Traduceti in ungureste: repetitia e mama prostiei” – pentru ca sunt cat se poate de acord cu Vlad.
„La multi ani, Romania!” – un text mai vechi de-ale lui Adi, in care sintetizeaza motivele simpatice pentru care a fi roman e o eterna provocare.
„Nu iubesc Romania, ci niste oameni de aici” – textul Cristinei despre care v-am spus si mai sus.
Si, bonus, un link catre 210 replici din filme (mai mult sau mai putin celebre) in care e pomenita Romania. Cea din „Driving Miss Daisy” mi se pare delicioasa. 🙂
O singura rugaminte am azi la voi: daca Romania mea nu coincide cu Romania voastra, va rog sa nu-mi lasati comentarii negative. N-o sa-mi spuneti nimic nou. Puteti insa sa faceti asta la primele doua link-uri din post. Multumesc. 🙂