Va spuneam ca in seara asta am fost invitata de revista Tabu la avanpremiera pentru bloggeri a filmului „Felicia, inainte de toate„. Ma asteptam, asadar, sa revin acum cu un review al filmului, in care sa comentez critic scenariul, regia, intepretarea actorilor etc.
Din pacate acest lucru e imposibil. Filmul a fost atat de dureros si personal incat tot ce va pot spune este „Nu-l ratati!”. Chiar daca n-o sa va recunoasteti in el (eu n-am facut-o, dar am regasit oameni dragi), e o poveste care o sa va miste toti atomii sufletesti.
De altfel, am urmarit reactiile din sala in timpul proiectiei. Desi filmul are niste punch line-uri absolut delicioase, la care am ras in hohote, n-am putut sa nu observ tendinta spectatorilor de a fructifica orice gluma, oricat de mica. Era ca si cum povestea ar fi lovit puternic in niste amintiri si stari extrem de personale si oamenii  ar fi parat lovitura prin acest ras exorcizant. Eu stiu ca asa am facut.
Da, e un film cu multe secvente statice, cu lentoare narativa si multe sarituri de montaj, elemente minimaliste care nu vor fi pe placul tuturor, dar toate acestea palesc in fata dialogurilor ireal de dezinvolte si firesti.
M-am bucurat sa-i vad la final pe cuplul de scenaristi-regizori Razvan Radulescu si Melissa de Raaf, pe producatorul Ada Solomon si pe actrita Ozana Oancea. Au stat timp de aproximativ o ora in fata noastra si au raspuns la toate intrebarile spectatorilor. L-am intrebat, de exemplu, pe Razvan Radulescu despre relatia dintre  personajul Felicia, actrita Ozana si sora lui (care apare in secventa din baia aeroportului si care reprezinta, se pare, sursa povestii). M-a frapat prin sinceritatea lui fantastica.

Pe Ozana Oancea am intrebat-o daca i-a raspuns spectatoarei care pierduse avionul spre Germania pentru a vedea filmul. A ras si a spus ca n-a apucat. Apoi i s-a adus rucsacul din culise si i-a trimis un sms pe loc, in timpul discutiilor.

Ce sa va mai spun ca sa va conving sa mergeti sa vedeti „Felicia, inainte de toate”? Ca nu e un film despre sechelele comunismului, nici un film despre prapastia comunicationala dintre generatii. Si nici macar un film despre pierderea unui avion. E pur si simplu o aplecare sincera, plina de compasiune si mai ales lipsita de orice pretentie psihanalitica, asupra relatiei dintre mama si fiica.
Mai puteti citi impresii despre „Felicia” la Cristian Sutu, Adrian Ciubotaru, Alexandru Negrea, George Hari Popescu si Zapacita.