O să încerc acum ceva nou: live blogging, în timp ce mă uit în direct, la Eurovision.

Până acum, de pe frontul de est, numai de bine. Din primii 13 concurenţi, nimeni nu mi-a tăiat răsuflarea. Mi-a plăcut, bineînţeles, Patricia Kaas, care, vorba aia e Patricia Kaas. Unfair advantage, much?

Mă bucur că am apucat să aud cântându-se în română, chiar dacă e vorba de concurenta din Republica Moldova, Nelly Ciobanu. Aştept cu interes să o văd pe Dita von Teese unduindu-se pe ritmurile melodiei din Germania cu cristale swarovski pe sfârcuri. A, şi pe Hadise, această Shakira a Turciei, care se pare că se urăşte cu Lenuţa noastră, care, la rândul ei, se pare că intră pe scenă pe un tron. Fiecare după posibilităţi, vorba aia.

A, şi melodia Marii Britanii trebuie să fie interesantă, doar e compusă de Andrew Llyod Webber. Chiar dacă el face pe modestul (sau pe realistul?).

Later edit: În sfârşit! Prima melodie Eurovision-material: Believe Again, Danemarca. Good, old school europen pop, that’s what I mean!

Laterer edit: Am încercat să mă uit după dna von Teese, dar pantalonii ultra-slim-disco-flashy ai reprezentantului Germaniei m-au orbit (la propriu). Cât despre Hadise, cum era şi de aşteptat, n-a venit dotată cu prea multe textile. Cât să acopere strictul necesar, hehe. Hm…am şi eu o dilemă: având în vedere că Hadise e belgiancă de felul ei, iar Belgia nu are niciun reprezentant în concurs, cu cine vor vota belgienii oare? 🙂

Even later edit: Suuuuper shweet reprezentantul Norvegiei! 😀 Şi cine a gândit coregrafia Norvegiei, mare om! Interpretul cântă duios la vioară, iar în spatele lui dansatorii toarnă flotări. What a joy for the eye!

Very late edit: Ucraina… so many wrong things, că nu ştiu cu care să încep. Tema porno? Gladiatorii romani semi-goi? Titlul melodiei? Interpreta ofilită? You name it… Cât despre Elena, a fost mult mai puţin dureroasă decât mă aşteptam. Engleza tot de baltă, dar a rămas la final cu toate hainele pe ea. Tot e ceva. 😛

So late edit: Marea Britanie a fost dezamăgitoare. Cu tot cu Andrew Llyod Webber la pian, interpreta n-a făcut decât să-mi toace nervii chiseliţă. I mean geez, de câte ori poate spune cineva „It’s my time” în 3 minute? Răspuns: de prea multe!!! Creative lyrics, anyone?

So very late edit: Am eu halucinaţii auditive sau Spania chiar are o melodie cu temă orientală? Având în vedere că Elena noastră cântă de fetele din Balcani şi că trăim într-o lume liberă, de ce nu?

So very later edit: Şi când credeam că le-am văzut pe toate, organizatorii Eurovisionului pun doi cosmonauţi aflaţi pe o staţie spaţială să dea semnalul de start al televotingului. :)) Să sperăm că până anul viitor descoperim forme de inteligenţă pe Marte, că altfel nu ştiu cum îi depăşim (geografic vorbind) în originalitate.

The latest edit: My personal top 3 ar fi Danemarca, Norvegia şi Portugalia. Deşi, în cazul Norvegiei motivele nu sunt tocmai legate de muzică 😛 O să încerc să nu mă implic emoţional, însă, pentru că în anul în care am făcut-o (2000, dacă îmi amintesc bine), interpreta pe care am votat-o, Alsou, (prezentatoarea Eurovisionului de anul acesta, de altfel) a ieşit pe locul doi. I really was heartbroken. Mult timp după asta aveam sechele când auzeam Fly on the Wings of Love (melodia câştigătoare care a fost, de fapt, foarte drăguţă). But that’s just me being obsessed. 😀

Even latest edit: Belgia a dat 12 puncte Turciei. I didn’t see that coming! :))

Sooo latest edit: Votul României: dublu câh. Combinaţia letală: 12 puncte acordate Moldovei prin gura Alinei Sorescu. Yacs.

The last edit: Norvegian cute guy a câştigat!!! Yeeeeeey! 😀 Cred că mă duc în sfârşit la culcare. Live blogging-ul poate fi istovitor. :))