Nu știu alții cum sunt, dar la mine nu trece o săptămână fără să primesc zeci de avertismente în legătură cu diverse escrocherii online și/sau telefonice.

„Atenție la mailuri de la Raiffeisen Bank care te informează că accesul online ți-a fost restricționat, conțin viruși”, „Dacă aveți un apel pierdut de la un număr cu +39… +390 …, +391 …,+392 …, +393 …, +394 … nu sunați înapoi sau riscați o factură de peste 2.000 de euro”. Și astea sunt doar două dintre mesajele de acest gen pe care le-am citit azi. Acum două săptămâni, însă, am ajuns să trăiesc un episod dintr-un reality show cu escroci.

Totul a început cu o colegă de birou care a fost sunată de pe un număr necunoscut de un individ care s-a recomandat ca reprezentant Cosmote. Tipul i-a turuit în stilul caracteristic lucrătorilor de la call-center că s-a produs nu știu ce defecțiune în sistem și că are nevoie de CNP-ul ei pentru a verifica dacă i-au intrat minutele.

După câteva secunde de uimire, o aud pe colega mea că-i spune: „Domnule, înțeleg ce-mi spuneți, dar nu vă pot da CNP-ul meu, cu atât mai mult cu cât mă sunați de pe un număr secret. Dacă văd că nu mi-au intrat minutele, o să sun la serviciul clienți.” Am bănuit că tipul de la celălalt capăt al receptorului și-a continuat, însă, cuminte tirada, deoarece și colega mea i-a mai spus de vreo 3-4 ori „nu, nu vă pot da CNP-ul meu”. Într-un final, când nici eu nu mai știam că să cred, o aud pe colega mea izbucnind într-un hohot de râs. După ce interlocutorul ei utilizase toate metodele de persuasiune posibile, îi închise telefonul, nu înainte de a-i trânti furios „Măta-i o cu**ă!”. So much for call center diplomacy, huh? 😛

A doua zi după povestea cu fake call center guy, eram în autobuzul 300 mergând la Piața Victoriei, când se apropie de mine un tip drăguț, zâmbind. Dialogul dintre noi a fost următorul:

– Bună, ești studentă?

– Da.

– Mănânci des în oraș?

– Poftim?!

Tipul scoate dintr-un teanc o mică carte de vizită a unui restaurant, ca cele pe care le găsești pe dispozitive rotative în holurile hotelurilor sau restaurantelor.

– Nu, mulțumesc, îi spun.

El rămâne cu mâna insistent în aer, așa că jeantă, iau cartea de vizită.

– Costă 50.000.

– (în culmea mirării) Poftiiim?

– Dacă te prezinți cu tichetul ăsta la restaurantul Argentina primești o reducere pentru studenți! mi-a spus el cu o seninătate incredibilă.

– Dar e o carte de vizită, îi spun eu. Am și eu una asemănătoare în portofel.

– Nu, e un tichet pentru reduceri de studenți. Plătești mai puțin și toți mâncăm mai bine.

– Ok, îmi pare rău, dar n-am mărunt la mine.

Și îi întind înapoi mini-cartea de vizită. La care el duce repede mâna spre portofel și îmi spune zâmbind:

– Îți schimb eu!

– De pe cartea de credit? îl întreb eu exasperată,.

– Ce scuză jalnică! mi-a spus îndepărtându-se cu o expresie de silă.

– Nu vrei asta înapoi? îl întreb zâmbind și îi întind mini-escrocheria.

– Poți s-o păstrezi! mi-a aruncat cu dispreț. La prima a coborât și s-a pierdut în mulțime. What a jerk!

Eheeeei, dar culmea experiențelor esoterico-escrocherești s-a petrecut pe bunul messenger, în care aveam o încredere oarbă. Not anymore, I tell you.

Era marți după-amiază și eu scriam un articol savurând în același timp un iaurt cu mere, când pe messenger mă interpelează o fostă colegă de facultate. Am făcut ochii mari de uimire, cu atât mai mult cu cât noi două nu ne-am înțeles foarte peachy în timpul celor doi ani cât am fost colege și, mai mult decât atât, de aproape doi ani nu primisem nici un semn de la ea. În plus, cu o zi în urmă aflasem de la un coleg că Iulia e plecată la master în Olanda. Iată de ce dialogul cu ea (pe care l-am transcris mai jos) m-a bulversat.

iulia (24.02.2009 15:02:08): buna cf ai sa ma imprumuti un euro pe telefon?

Ina (24.02.2009 15:02:18): bai, te ajut, dar nu stiu daca pot. sunt pe abonament.

 iulia (24.02.2009 15:02:26): te rog 🙁

Ina (24.02.2009 15:02:31): pai pot? credeam ca doar pe cartela e posibil

Ina (24.02.2009 15:02:37): explica-mi cum sa fac si normal ca te ajut

Ina (24.02.2009 15:02:42): cu placere

Ina (24.02.2009 15:03:02): iulia?

iulia (24.02.2009 15:07:05): pe ce retea ai ab

iulia (24.02.2009 15:07:05): ?

Ina (24.02.2009 15:07:14): am si si

Ina (24.02.2009 15:07:20): vodafone si orange

Ina (24.02.2009 15:07:41): esti ok?

Ina (24.02.2009 15:07:45): ce se intampla?

Ina (24.02.2009 15:08:05): adica, don’t get me wrong, dar n-ai dat niciun semn 2 ani si acum apari brusc

Ina (24.02.2009 15:08:08): m-ai speriat

Ina (24.02.2009 15:08:22): esti in regula? pot sa te ajut si cu altceva? iulia?

Iulia nu mi-a mai raspuns. Am discutat peste câteva minute ciudatul episod cu Ligia care, culmea, purtase un dialog asemănător cu Iulia. Peste alte câteva minute, apare un nou mesaj de la Iulia:

iulia (24.02.2009 15:29:38): orice mesaj ati primit cu bani, telefon, ceva… nu e trimis de mine, e o eroare de la mess sau un virus, deci nu dati click-uri pe acolo

La început am fost șocată, apoi puțin furioasă, apoi am râs isteric. Era prima dată când mi se întâmpla să vorbesc pe mess cu cineva care a hack-uit id-ul altcuiva. Parte proastă este că – să mă scuze Iulia, dar sunt sinceră – și-a ales să hackuiască the wrong messenger id! Fosta mea colegă nu este o persoană foarte comunicativă și prietenosă, de unde și uimirea și reticența cu care a fost întâmpinat impostorul. :))

A fost o experiență destul de freaky și mi-a creat o stare neplăcută de neîncredere. Mi-am petrecut, de altfel, restul zilei testând identitatea reală a oricărei persoane care intra în discuție cu mine pe messenger. Exemplu edificator: dialog dintre mine și (cineva care s-ar fi putut da drept) Ligia: :))

Ina (24.02.2009 15:47:59): ce culoare are fandacsia mea?

lig (24.02.2009 15:48:05): roooooooooooooooooooooooooz

Ina (24.02.2009 15:48:05): cea facuta de mine?

lig (24.02.2009 15:48:05): 😀

Ina (24.02.2009 15:48:07): :))

Ina (24.02.2009 15:48:09): ok

Ina (24.02.2009 15:48:12): frate!

Ina (24.02.2009 15:48:18): am devenit jumpy

Ina (24.02.2009 15:48:28): mi se pare ca totul in jurul meu e o conspiratie

Știu că mai sunt trei săptămâni până la 1 aprilie, dar se pare că unii dintre noi au luat un early start. Recomandarea mea pentru voi? Să nu aveți încredere în nimeni, nici măcar în mine atunci când vă spun să nu aveți încredere în nimeni! :))