Prima data cand prietenul tau mi-a lasat un mesaj pe Facebook, am crezut ca e un psihopat. 🙂
Mesajul incepea asa: „Salut. Nu ne cunoastem, dar cred ca esti persoana potrivita care ma poate ajuta. Vine un moment in viata fiecarui flacau cand trebuie sa puna genunchiul in pamant si sa-si ceara mandra de soata. Momentul meu a venit”.
Noroc ca nu mi-am urmat primul instinct si nu am sters mesajul inainte de a-l citi pana la capat. As fi pierdut o aventura pe cinste.
Citind mai departe, am descoperit ca Alex imi cerea ajutorul sa aleaga un inel pentru tine, iubita lui. Recunosc ca nu stiam nici cine e el, nici cine esti tu. Abia cand am intrat pe profilul lui si am cautat la status, am descoperit ca erai una dintre cititoarele mele, ca te intalnisem o data si ca mi-a placut foarte, foarte mult de tine. 🙂 I-am raspuns imediat cu mare emotie ca sunt de acord sa-l ajut.
Urmatoarele seri mi le-am petrecut in pat, cu laptopul in brate, scotocind prin site-uri de anticariat bijuterii vechi, cu poveste, care sa-ti fie pe plac. Recunosc ca flacaul asta al tau, in pofida faptului ca mi s-a plans de la inceput ca nu se pricepe la „zorzoane”, avea o lista foarte precisa de cerinte. Mi-a placut asta la el.
A respins designerii romani la care i-am spus ca am pile, bijuterii ale marilor case de moda, bijuterii personalizate si cate si mai cate. Nu stiu daca ti l-a aratat, dar intr-un final (dintr-un document Word de 4 pagini cu propuneri pe care i l-am trimis) a ales inelul de mai jos.
Aur alb, smarald, o replica superba a unui inel Art Deco…ce poti sa-ti doresti mai mult?
Din pacate, site-ul de pe care trebuia sa-l comande nu livreaza in tara noastra uitata de lume, asa ca a trebuit (dupa cateva zile de trimis mailuri si de sunat in State) sa renuntam la plan. Si iata-ne dupa 40 si ceva de mesaje si cateva zile de cautat non-stop ca am ajuns la ultima optiune: luarea magazinelor la pas.
Am facut-o intr-o dupa-amiaza insorita de marti. Pentru ca este foarte amuzanta, o sa-ti povestesc detaliat povestea dupa-amiezei respective cand ne vom intalni. A inclus, printre altele, o oprire la magazinul de bijuterii/casa de amanet de unde se furasera 100.000 de euro cu doar o zi inainte (motiv pentru care doamnele de acolo era extrem de plouate si precaute), precum si un dialog haios cu o vanzatoare care credea ca logodnica eram eu si a ramas perplexa cand Alex a probat el inelul, si inca pe degetul mic! Replica lui, atunci cand ea si-a marturisit uimirea, e cel putin epica: „Aaa, nu, adica o respect, dar nu imi place de ea!” Ahahahahaha!
Cert este ca dupa o ora si ceva de colindat magazine, am ajuns in fata inelului perfect. I-a luat mai putin de un minut sa se decida. Din punctul meu de vedere, inelul tau de logodna e una dintre cele mai delicate, elegante si absolut frumoase bijuterii de gen pe care le-am vazut vreodata. Iar dispunerea diamantelor e superba. Putea la fel de bine sa aiba numele tau gravat pe el. 🙂
Am asteptat duminica (cand stiam ca urma sa-ti puna marea intrebare) cu o infrigurare de zile mari. I-am innebunit pe toti ai mei – pana si mama m-a intrebat daca te-a cerut deja si ce i-ai raspuns. :))))
Cand am primit mesajul de la Alex cu „She said yes!” eram in 41. Am chiuit atat de tare cand l-am citit, ca o doamna in varsta, care statea pe scaun in fata mea m-a intrebat daca am patit ceva. N-am stiut cum sa-i explic situatia, asa ca i-am spus ca un prieten tocmai a cerut o prietena in casatorie si ca ea a acceptat. Apoi mi-am dat seama ca aveam dreptate. Fie ca vreti sau nu, tocmai v-ati ales cu o noua prietena. 🙂
M-am bucurat ca ai spus da, desi nu aveam niciun dubiu ca asa va fi. Nu poti sa-i spui nu unui baiat care iese din zona lui de confort si ii cere ajutorul unei persoane straine sa-ti faca o bucurie.Si, mai ales, nu poti sa-i spui nu unui baiat care, intrebat de ce a apelat, totusi, la o straina in defavoarea unei prietene de-ale tale apropiate, a raspuns „Ar fi fost prea simplu. Si stiam ca tu o sa te straduiesti mai mult.”  (dap, cam pe aici mi-am dat seama ca ticalosul tau boyfriend a profitat de excesul meu de zel, dar apoi m-am induiosat cand mi-am dat seama ca asa arata, probabil, dragostea adevarata).
Baietii astia sunt atat de rari, incat atunci cand iti ies in cale, si vor sa-ti stea prin preajma cel putin o eternitate, sunt de pastrat.
Va multumesc ca m-ati lasat sa fac parte din povestea voastra frumoasa si sper sa nu va suparati ca am istorisit-o acum si altora, dar lucrurile minunate sunt facute sa fie impartasite.
Si, cine stie, peste cativa ani, daca blogul asta (si internetul, de fapt) o sa mai existe, poate le veti citi copiilor vostri povestea minunatului inel pe care il poarta mama lor. 🙂
Cu tot dragul,
Ina
PS: Sa nu uiti ca mi-ai promis ca ne intalnim – vreau sa vad cum iti sta cu inelul pe deget (degetul mic al lui Alex nu ii facea dreptate, vorba americanilor, ahahahaha) si, mai ales, sa ma molipsesc putin de bucuria ta.