Acum fix 4 zile am ieșit în viață (așadar victorioasă) din lupta cu dieta Oshawa.

Înainte să vă prezint concluziile mele în urma acestui experiment de voință, vă recomand ca, dacă nu aveți rezistența psihică a unui luptător de gherila columbian sau dacă nu sunteți mamă a cel puțin doi copii (că mă gândesc că e tot una), să NU încercați acest regim acasă. Lăsând gluma la o parte, regimul Oshawa, inventat de doctorul japonez cu același nume, care este și fondatorul macrobioticii, este una dintre cele mai cunoscute (și dure) diete de detoxifiere din lume.

Scopurile pentru care oamenii țin acest regim sunt dintre cele mai diverse. Yoghinii, de exemplu, îl țin frecvent pentru efectele sale de purificare. Oamenii obișnuiți urmează această dieta fie pentru a slăbi, fie pentru a-și prelungi viața (în cazul Madonnei și al lui Gwyneth Paltrow) sau chiar pentru a se vindeca de boli grave, cum ar fi hepatita sau diabetul.

În ce constă dieta Oshawa? Timp de 10 zile ai voie să consumi doar 4 cereale: grâu, orez, hrișcă și mei (în orice cantitate și sub orice formă: coapte, fierte, prăjite, sub formă de turtițe etc.), apă și puțină sare. Atât. Dacă vi se pare simplu (cum am făcut și eu greșeala să cred) veți descoperi pe parcurs de ce nu este.

De ce am început să o țin eu? Pentru că o prietenă care a ținut-o mi-a vorbit despre ea numai cu superlative absolute: slăbești vreo 5-7 kilograme, tenul îți devine de porțelan, pielea e mult mai fină, analizele ies perfect, ai mai multă energie, te simți excelent etc. etc.

În plus, dermatologul pe care l-am consultat anul trecut mi-a spus că toate problemele pe care le am cu tenul sunt din cauză că organismul meu stocheaza toxine – și ce poate fi mai util în acest caz decât un regim de detoxifiere, nu-i așa?

Iată și concluziile la finalul celor 10 zile de Oshawa.

1. În primele zile devii un fel de guru nepalez zen, care resimte orice energie negativă. Mi-am început ziua întrebandu-mi sora de ce este negativistă atunci cand mă zorea că întârzii la serviciu, am continuat încercând să evit furnicile (invizibile) de pe trotuar, să zâmbesc lumii pe stradă (un zâmbet tâmp, bineînțeles) iar la birou orice glumă răutăcioasa la adresa altcuiva îmi aducea lacrimi în ochi. Noroc că nu m-a ținut mult ipostaza asta de Maica Tereza, că nu mă prea coafează. 🙂

2. Ulterior am trecut printr-o fază în care Hannibal Lecter era mic copil pe lângă mine. Foamea constantă (în primele zile nu știam ce să mănânc, așa că îmi cumpăram doar rondele de orez expandat, care mi-au ajuns atât de nesuferite, încât am preferat să rabd de foame decât să le mai mănânc), dieta monotonă, lipsa de energie, simptomele detoxifierii, toate mă faceau să mă bucur de echilibrul psihic al unui criminal în serie. Din fericire, am descoperit apoi că grâul fiert e bun ca mic-dejun și că din faina de grâu integrală, sare și apă se poate face un aluat care, copt la cuptor dă naștere unor turte sau batoane, și mieii au încetat să mai țipe. Ahahahahaha!

3. Detoxifierea înseamnă eliminarea toxinelor. Nu prea m-am gândit cum anume părăsesc organismul aceste toxine atunci când m-am apucat de regim. Au fost însa vreo 3 zile cu crampe oribile, dureri de cap atroce și alte simptome mai puțin plăcute prin care toxinele și-au depus ordinul de evacuare a imobilului. Nenorocitele și-au mutat mai întâi mobila, apoi decorațiunile interioare, florile de ghiveci și, când credeam că au terminat, s-au întors și după draperii.

4. Tenul arată la fel (în ciuda unor amici miopi, care îmi spun că observă nu știu ce schimbări dramatice în bine), dar bănuiesc că am slăbit vreo 3-4 kilograme (cum nu am cântar și nu mă prea preocupă acest aspect, pot doar estima după modul în care îmi atârnă blugii). Cu toate astea, mă simt, într-adevăr, mai ușoară și mai sănătoasă. Am citit însa undeva că pentru rezultate optime ar trebui ținute 2-3 cure succesive, cu pauze de 3 zile între ele.

5. Marea revelație a regimului sunt poftele pe care le-am avut. Având în vedere că eu mănânc ciocolată cum alții respiră, eram ferm convinsă că mă voi zbate în chinurile infernului la vederea sau mirosul trufandalei. De asemenea, credeam că lipsa cărnii (în special a pieptului de pui injectat cu hormoni pentru care dezvoltasem o adevărată pasiune în ultimele luni) mă va face să cedez psihic. Ce am poftit cu adevărat? Brânză, roșii, mere, portocale. Cu lacrimi în ochi și fluvii de salivă în cavitatea bucală. Am stat la masă cu cineva la KFC, în timp ce mestecam agale niște boabe fierte de hrișcă și n-am simțit niciun impuls să mă năpustesc asupra aripioarelor picante și să le înghit cu tot cu tava de plastic, cum bănuiam înainte de începerea dietei. N-a fost cazul, din fericire. 1-0 pentru respectul meu de sine. 😀

6. La finalul dietei, poate și fiindcă revenirea la un regim alimentar normal (a se citi mai sănătos) se face treptat, nu mai vrei să consumi alimente grase, dulci, nesănătoase etc. E un fel de mini-școală dietetică pe care o ții tu cu tine. Tu ești elevul, iar corpul tău e cel mai bun profesor. Te învață niște chestii de bun-simț pe care, dacă ești suficient de deștept, le vei respecta de acum încolo.

În cazul în care, după lectura acestui text vreți să-i dați o șansă acestei diete, vă recomand să citiți mai multe despre ce presupune. Cel mai bine ar fi să vă cumpărați cartea lui Oshawa, “Zen macrobiotic” (găsiți fragmente aici) sau măcar să aruncați o privire peste câteva dintre aceste articole, cum ar fi ăsta sau ăsta (mai facile si mai superficiale, ce-i drept, dar practice, pentru că au și rețete).

Cam astea sunt concluziile și sfaturile mele pentru voi, dragii și dragile mele. May the force be with you (când dați de hrișcă, o să înțelegeți la ce mă refer). 🙂