Azi-dimineata mi-am pus ceasul sa sune la 8, pentru a-mi face programare la un medic foarte curtat, a carui lista de asteptare o rivalizeaza pe cea de la faimoasele genti Birkin.
M-am trezit buimaca (dormisem doar 5 ore si ora 8 este, de obicei, o ora la care inca dorm ca un ingeras 🙂 ). Am pus insa mana pe telefon si am sunat la cele 3 numere de telefon pe care mi le notasem in agenda. Nimic. Mi-am trantit capul inapoi pe perna, am numarat pana la 100, m-am ridicat cu sfortari supraomenesti, am sunat din nou. Tot nimic. Cu ultimele puteri, i-am tras un sut cainelui care imi ocupase perna (a se citi „am mutat-o pe Lily cu delicatete pe podea”) si m-am prabusit intr-un somn adanc.
Peste o ora si ceva, suna un telefon. Nu mai stiu cum am ajuns cu el in mana, dar cert este ca am raspuns:
– Aaaaaaah.
– Alo, buna dimineata! Ati sunat adineaori pentru o programare?
Evident, habar n-aveam despre ce vorbea si nici cine vorbea. Dar am intuit ca daca ii spun ce vrea sa auda, o sa taca si eu o sa ma intorc la somn.
– Da?
– Perfect! In ce zi ati vrea?
– Oricand?
– Avem un loc liber luni. Aveti o ora preferata?
– Oricare?
– 7:45, 8:00, 8:30, 8:45…
Intr-un ultim efort de a o silentiona, am inganat:
– Da?
– 8.45, atunci? Perfect! Notati adresa?
In mintea mea, tocmai ridicasem un pix virtual in mana si luam notite.
– Da?
– Strada…. numarul…bla bla…
– Da?
– In regula. Ne vedem atunci saptamana viitoare! s-a auzit vocea vesela de la celalalt capat. Moment in care banuiesc ca m-am trezit si, cu toata umilinta de care puteam da dovada, am intrebat-o:
– Nu va suparati, cine sunteti?
Nu mai stiu cate minute a ras. Intr-un final s-a oprit si m-a intrebat:
– Tocmai v-am trezit din somn, nu?
– Da, imi cer scuze!
Dupa care, am reluat dialogul de mai sus, de data aceasta cu mine constienta. Cred ca o sa-i duc doamnei un buchet de ghiocei cand o sa ma duc la clinica. Sau o sa ma prezint sub un alt nume. Depinde doar daca gasesc ghiocei.
PS: Am fost anuntata azi dimineata ca m-am calificat in semifinalele #MissTwitter. Oh, the joy, the thrills, the happiness! Seriously now, va multumesc pentru ca m-ati sustinut in acest moft pueril si astept cu o nedisimulata curiozitate intrebarile Marelui Juriu. But this is game over for me, so you can stop voting pentru ca n-am de gand sa merg in finala. A girl’s gotta know her limits and these are mine. 🙂 Dar da, o sa aveti povestea lame promisa. It’s gonna be one funny week, isn’t it? 🙂