Acum trei minute imi parvine un mesaj pe mobilul de serviciu:

„Se mai face chef la PNL? Sau nu e si pentru noi cheful? Tu ce mai stii? Vii? Te pup, Elida”

Now, daca as fi fost fata de comitete, i-as fi trimis acestei doamne sau domnisoare un mesaj in care sa-i explic ca acest numar de telefon si-a schimbat apropitarul. Hm… Daca ma gandesc bine, eu n-am fost niciodata o fata de comitet. Asa ca am redactat urmatorul mesaj :

„Chiar habar n-am. Stii cumva daca se mai tine unde a ramas sa ne intalnim si la ce ora? Pupici!”

O sa ma acuzati de lipsa de moralitate, de furt de personalitate si de alte chestii plictisitoare de acest gen. Iar eu o sa ma acuz de neseriozitate fata de partialul la semiotica pe care il am miercuri si la care nu am invatat nimic.

Dar, let me put it this way. Chef la PNL= papa bun, on the one hand (tartine cu icre si alte bunataturi), ocazie de a vedea fete cunoscute, on the other, si poate si moment propice pentru a mirosi un viitor scandal (da, stiu, jurnalist de investigatie scrie pe mine).

Astpt nerabdatoare raspunsul Elidei. Stay tuned!

Later Edit:

Sunt o lasa. Tocmai am iesit din joc. Mesjul care m-a ingenuncheat a fost urmatorul:

„La cat vine Bagut dupa noi? Te-a sunat Atimut, nu?”

Am renuntat la acest frumos joc ca sa descifrez hieroglifele din cursurile unei colege. Life’s not faaaaaair!