Ma uit acum, in direct pe orange.ro, la conferinta de presa a filmului „Blood Ties”, prima pelicula americana regizata de Guillaume Canet (simpaticul actor francez pe care il stiti cu siguranta din „Jeux d’enfants” si norocosul sot al lui Marion Cotillard).

Pelicula ruleaza in afara competitiei si are, dupa parerea mea, casting-ul cu cele mai frumoase femei pe metru patrat de la Cannes: Marion Cotillard, Mila Kunis, Zoe Saldana.

Povestea se desfasoara in New York-ul anilor ’70. Chris (Clive Owen) tocmai a iesit din inchisoare, dupa ce a servit mai multi ani pentru implicarea intr-o crima. La portile inchisorii il asteapta fratele lui mai mic, Frank (Billy Crudup), un politist cu un viitor profesional stralucit.

Sperand ca fratele lui s-a schimbat, Frank e dispus sa ii acorde o a doua sansa: il gazduieste la el acasa, ii gaseste un job, il ajuta sa reia legatura cu fosta lui sotie, Monica (Marion Cotillard). Trecutul lui Chris, insa, il ajunge din urma, iar intoarcerea la activitatile sale criminale anterioare pare inevitabila.

LIVE BLOGGING:

15:35: Canet spune ca realizarea filmului in SUA a presupus cateva obstacole pentru el. Regizorul a povestit ca la filmele sale anterioare a lucrat mereu cu aceeasi echipa, care i-a devenit o a doua familie. Pentru „Blood Ties” a colaborat cu o echipa americana, in care nimeni nu auzise de el si a trebuit sa le castige respectul. In plus, Canet a mai povestit ca sistemul cinematografic american difera foarte mult de cel francez si ca, de exemplu, in SUA regizorul nu are voie sa vorbeasca cu figurantii, ceea ce l-a surprins si l-a incurcat, totodata.

15:39: Owen povesteste ca a acceptat sa joace in film imediat ce a citit scenariul si l-a cunoscut pe Guillaume Canet.

15:40: Marion Cotillard (partenera de viata a lui Canet) spune ca cea mai mare calitate a regizorului este respectul pe care il are fata de actori. Este cea de-a doua colaborare a lor in ipostaza regizor-actor dupa „Little White Lies”.

15:53: Un jurnalist italian a felicitat-o pe Marion pentru accentul ei italian. „Oh, imi vine sa te sarut!” a raspuns ea si a inceput sa rada, incurcata. „Stii ce vreau sa spun”, a mai spus ea, uitandu-se repede catre Canet. 🙂 „Mi-a luat mai mult sa invat 5 propozitii in italiana, decat 20 de pagini in poloneza!”, a mai spus Marion, acuzand faptul ca i-a fost greu sa invete italiana.

16:00: Regizorul a povestit ca a schimbat ultima scena a filmului, care avea, initial, replici, intr-o secventa de tacere, la recomandarea celor doi actori din rolurile principale. Si ca, astfel, a obtinut un material mult mai puternic. „Pur si simplu nu mai voiam sa invat replici”, a glumit Billy Crudup.

16:03: Intrebat cum reuseste sa-si curete „hard disk-ul” intre doua filme solicitante, Clive Owen a raspuns ca secretul lui e sa lase sa treaca perioade de timp mai lungi intre peliculele la care lucreaza.